Acasa » Despre
De copil am iubit mult natura. Îmi plăcea mult să explorez măreția creației dumnezeiești și acolo, în coloritul florilor, foșnetul copacilor, cântecul păsărilor, susurul apelor descopeream de fiecare dată perfecțiunea și sensul vieții.
Călătoria mea în domeniul psihoterapiei a început tot ca o explorare, inițial, a propriului meu univers interior, ca mai apoi această călătorie să se transforme într-o misiune dedicată susținerii celor care își doresc echilibru, claritate și autenticitate. Cred cu tărie că fiecare om are resurse interioare nebănuite, iar procesul terapeutic nu este doar despre a depăși dificultăți, ci și despre a descoperi propria măreție, a celui ce se află înăuntru, mai mare decât cel ce se află în lume.
Sunt psihopedagog, consilier pentru dezvoltare personală și psihoterapeut specializat în psihoterapie integrativă, psihoterapie experiențială și hipnoterapie. De asemenea, dețin competențe în hipnoauriculoterapie, sexualitate și evoluție umană, qi-gong medical nivel 1 și 2.
Pe parcursul formării mele, am avut privilegiul de a învăța de la mentori remarcabili, ale căror perspective și ghidare continuă să îmi modeleze practica:
De la mentorii mei am învățat că procesul terapeutic nu este doar un demers cognitiv, ci o experiență profundă care implică întreaga ființă – minte, corp și spirit. Am învățat puterea ascultării profunde și importanța unui spațiu sigur, unde fiecare persoană își poate explora trăirile fără teama de a fi judecată. Am înțeles că vindecarea autentică nu vine doar din conștientizare, ci și din experiențierea directă a emoțiilor într-un mod integrativ și conștient.
În cadrul ședințelor, creez un spațiu sigur și lipsit de judecată, unde fiecare om poate explora în ritmul său emoțiile, gândurile și blocajele care îi influențează viața.
Printr-o abordare personalizată, te susțin să îți (re)descoperi resursele interioare, să îți accesezi puterea personală și să îți construiești un parcurs care să reflecte cine ești cu adevărat.
Dacă simți că este momentul pentru o transformare profundă, te invit să pășim împreună în propria ta călătorie a autocunoașterii și vindecării, a descoperirii celui ce se află înăuntru, mai mare decât cel ce se află în lume.
Ce spun pacienții?
Pentru a stabili o ședință cu psiholog Emanuela Balint, vă rog să alegeți una dintre următoarele metode de contact.
0762 290 851
emabalint5@gmail.com
Dej, str. Avram Iancu 23
Luni – Vineri: 12:00 – 20:00
„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”
Copyright © 2024 Emanuela Balint | Website realizat de SLN Digital