Focul din tine
Furia are reputația unei flăcări periculoase. De multe ori, ne grăbim să o stingem, să o ascundem, să ne prefacem că nu e acolo. Dar
Acasa » O lume minunată
Până la 60.000 de gânduri ne vâjâie prin cap în fiecare zi. Din prima clipă a dimineții și până punem capul pe pernă, seara, ne preocupă lumea din afara noastră. În mintea noastră se derulează o sporovăială continuă: serviciul, facturile, năzbâtiile copilului, vecinul care se ceartă cu soția, mașina care s-a stricat. Sporovăiala nu se mai termină.
Străduindu-ne să menținem ritmul, uităm cu desăvârșire că, pe lângă această lume exterioară, avem și o lume interioară. Aceasta este plină de creativitate, intuiție, o lume de o bogăție și de o profunzime extraordinară. Dar, cum să accesăm aceasta lume interioară?
Cu ajutorul meditației, ne putem detașa de lumea exterioară. Astfel, ne eliberăm de stres și ne relaxăm. În plus, ne explorăm și ne reconectăm cu noi înșine și cu forța divină din noi.
Așa că, închide ochii și așază-te într-o poziție comodă. Inspiră adânc și expiră toată tensiunea, grijile și neliniștea. Inspiră pace, blândețe, bunătate, frumusețe, relaxare și sănătate.
Mută atenția asupra inimii și, cu fiecare respirație, în miezul inimii tale se naște un spațiu al liniștii. Permite inimii tale să se dilate și să absoarbă energia benefică. Imaginează-ți că întregul tău corp este cuprins de această energie benefică, vindecătoare. Tot corpul tău este învelit, din creștetul capului până în tălpi, de o lumină puternică, plăcută și caldă. Lasă imaginația să te poarte într-un loc plăcut, pe care doar tu îl știi, un loc al liniștii depline și lasă-te pătruns de liniștea acestui loc. Simți cum vântul care adie ușor îți mângâie fața și cum razele soarelui te învelesc. Toată ființa ta este cuprinsă de liniștea acestui loc. În timp ce inspiri din nou, amplifică sentimentul de liniște, până îți cuprinde toate simțurile.
Indiferent ce se întâmplă în jurul tău, tu ești ancorat în liniștea ta. Și din această liniște, reflectează asupra acestor întrebări: Cine sunt eu? Sunt eu corpul meu? Sunt eu numele meu, situația mea financiară sau jobul meu? Sunt eu emoțiile și gândurile mele? Sunt eu doar ceea ce percep cu simțurile sau fac parte din ceva mult mai mare, conectat la sursă?
Începe să vezi ceva mai frumos și mai grandios decât ți-ai imaginat vreodată. Deschide inima și vezi-te în toată splendoarea ta, în toată strălucirea, dincolo de cum arăți în această lume, dincolo de propria imagine despre tine. Stai în tăcere și bucură-te de liniște, știind că spiritul și forța divină sunt în tine în fiecare moment.
Și pur și simplu observă ce ți se dezvăluie. Ascultă-ți vocea interioară, vocea sursei și absoarbe în ființa ta mesajele pe care aceasta ți le transmite. Nu ai nimic de făcut sau rezolvat. Doar stai și bucură-te de liniște. Rămâi în această stare câteva momente, atât cât vrei.
Permite acestei stări de liniște să devină temelia ființei tale, știind că poți să reintri în această stare ori de câte ori dorești, în fiecare zi.
Acum, oricând ești pregătit, inspiră adânc, umplându-ți plămânii cu oxigen. Expiră lent, deschide ochii, scutură brațele și picioarele. Ridică-te, deschide larg brațele și expiră prelung „HAAAAAAA!”. Încă o dată „HAAAAAAA!”. Îmbrățișează-te călduros.
Furia are reputația unei flăcări periculoase. De multe ori, ne grăbim să o stingem, să o ascundem, să ne prefacem că nu e acolo. Dar
Un nor mic plutea tăcut deasupra lumii. Își ținea lacrimile bine strânse, de teamă că pământul le va respinge. Zile întregi s-a încordat să nu
Stau siderată cu ochii lipiți de cer asistând la un splendid apus de soare. Mi-l imaginez pe Dumnezeu, în veșmânt de lumină,cu fața senină, ținând
„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”
Copyright © 2024 Emanuela Balint | Website realizat de SLN Digital